DE CE SUNTEM PROSTI?

Asta e intrebarea care prinde viata in scandalul din jurul BAC-ului 2011. Se cauta vinovati pentru esec. Elevi, parinti, profesori, cu mic, cu mare, cu rol social sau anti-social sunt indignati. De ce avem dintr-o data probleme acolo pana unde anul trecut nu erau deloc? De ce suntem prosti?

 

In valtoarea evenimentelor, oamenii, recunoscuti pentru faptul ca pricep greu si uita repede, nu mai spun ca BAC-ul verifica 12 ani de scoala. Sau macar 4 ani de liceu. Si e vinovat ministrul, indiferent cum l-ar chema. Sau profesorul clasei. Sau meditatorul. Sau copilul care nu a invatat. Sau parintii care nu stiu sa-i creasca. In nici un caz nu ultimii 12 ani.

Toata lumea e vinovata. Toti suntem prosti. Fiecare in felul nostru. Care toti? SOCIETATEA CIVILA. Pentru ca avem legi proaste. Si pentru ca le acceptam.

S-o luam cu inceputul:

guvernul ne obliga la cretinitatea numita finantare per capita. (cu aroma de C.A.P.)

apoi ne obliga la a forma clase cu 30 de elevi (cu arome ce se intrepatrund: Auschwitz si Burkina Fasso)

profesorii accepta ipocrizia si o ajuta sa cresca. (note de trecere in loc de corigenta)

parintii sunt cretini (nu-si dau seama ce responsabilitati au; unii dintre ei nu au citit in viata lor o carte, nu stiu cum sa-si responsabilizeze copii)

parintii sunt si mai cretini (cred ca daca muncesc la dracu in praznic si-si vad copilul o data la saptamana sau de 2 ori pe an, e de ajuns, pentru ca banii adusi rezolva toate golurile psihice)

Nimeni nu are dreptate si nimeni nu greseste. Atat timp cat oamenii nu vor fi lasati sa isi faca treaba, rezultatele vor fi doar de 2 feluri: proaste sau cosmetizate. Si o sa indeplinim planul de productie la hectar, cincinalul in 4 ani sau cum vrem sa-i spunem… Deocamdata merge asa, bagam in continuare gunoiul sub pres. Pana ce ne-om impiedica de el (sub forma de medici, avocati, profesori, functionari publici, contabili, economisti, programatori si alte pozitii ale nomenclatorului) si va trebui sa suportam consecintele…

 

Usi

De fiecare data cand mi-am imaginat viata in absurda-i totalitate concret-imaginara, eu unul am vazut-o ca un labirint in care nu poti merge decat inainte, unde ai de ales, la rastimpuri, cate o usa, care se inchide brusc in spatele tau odata ce ai folosit-o si care te obliga sa-ti continui drumul catre usile urmatoare care, in cele mai multe cazuri, nu te vor lasa sa revii pe drumul initial, avand astfel toate sansele fie sa te ratacesti, fie sa regreti alegerea facuta, exceptie facand doar cazurile in care ni se ofera privilegiul divin al uitarii ce ne-ar ajuta sa pasim prin fiecare usa fara povara faptelor si cunostintelor anterioare, asemenea unei tablite de ardezie de-o seama cu veacul, dar curata ca intaia data cand a fost folosita, ceea ce l-ar transforma poate si pe om intr-un element mai apropiat de natura obiectiva a drumului sau a labirintului sau oricum altfel am numi viata, care, in acest mod, ar fi, dupa toate aparentele, mai simpla, mai linistita, mai lipsita de conflictele ce condimenteaza fiecare alegere, mai lipsita de senzatiile efemere de placere sau durere, desi vai! atat de reale atunci cand le traim, mai lipsita de dorinta de a avea, de a face sau de a crea si mai ales lipsita de tragedia neputintei realizarii acestei intregi enumerari, si poate ca as fi eu insumi eponimul acestei forme de ataraxie daca nu m-as lasa invins de gandul utopic, din pacate, ca singuratatea nu este decat o inventie matematica necesara nasterii operatiilor complexe, o inventie filosofica pentru a compacta conditia umana, o inventie poetica pentru a desemna si izola lirismul individual, si ca, de fapt, avem oricand si oriunde o familie care ne accepta, ne intelege si ne asteapta sa revenim din ratacirile pelerinajului nostru in care am pasit prin zeci si zeci de usi ale noastre si ale atator altora de dinaintea noastra, pe ale caror urme incercam sa mergem in speranta ca vom ajunge ceva mai departe decat ei in labirint si ca-i vom vedea si pe altii care urmeaza un drum similar, cu toate ca, in ciuda stradaniilor noastre si a nenumarate experimente esuate in aceasta privinta, nu ar trebui sa ramanem decat cu lucrul care rezoneaza cel mai puternic cu sufletul uman: sunetul usilor trantite…

Prieteni vechi

Exista uneori momente in care prieteni vechi isi fac aparitia in vietile noastre… Oameni cu care am copilarit sau cu care am stat in aceeasi banca la scoala, oameni cu care am mers la un gratar de pomina, odata, de 1 mai, oameni cu care am baut 55 de beri la terasa intr-o noapte de vara torida sau oameni pe care pur si simplu i-am iubit si nu-i mai putem uita…

Dar, in ciuda muscaturii nostalgiei, nu poti sa nu te intrebi daca ei mai sunt aceiasi pe care i-ai cunoscut si i-ai apreciat odinioara. Copilul s-a transformat demult in adult, veselia petrecaretului  a fost stearsa de griji si necazuri, ceata alcoolului impartit odata s-a risipit in zecile de mahmureli care au urmat, respectul si iubirea ce i le purtai au ramas inchise intr-un dulap, ca argintaria bunicii… Lucruri valoroase pe care nimeni nu le mai foloseste. Si, deodata,  se iveste ocazia sa le redai stralucirea pierduta. Vei indrazni insa, riscand sa n-o poti face, si stricand astfel si stralucirea amintirii lor?

Reiterata tragedie a tehnologiei de conservare…

Frigiderul e plin. Alimentele abia mai traiesc. Abia mai respira sub cantitatea coplesitoare a unei vieti prelungite, stazice… Am primit cu urale Graal-ul luptei cu timpul. Ne bucuram de culori, de fineturi, de vitamine prizoniere in microsfere predestinate. Ne bucuram. Mancam. Frigiderul e plin.

Anul de gratie 2010. Lumea poate fi redusa la un frigider plin. La ceea ce nu a incaput nu i se va duce probabil lipsa prea mult, chiar daca se observa. Dar nu se poate, frigiderul e plin. Alimente mai dispar, mai apar; nu se stie cum, dar frigiderul e mereu plin. Alimentele asteapta menirea finala sau inceputul maretului drum din afara sferei frigiderului, in afara umbrelor luminii sale reci…  Asteapta. Alaturi, incredintate ca usa trebuie sa se deschida, nu se stie spre ce… Spre caldura ascunsa si apreciere fatisa, spre aventura naiva si cutreierari temerare, spre  impreunari dezlantuite si sfasieri cataclismice, departe de temnita… Si ocazia se iveste, nu doar o data… Pe rand, toate isi afla menirea.

Calm si alb se lucreaza la marea tragedie. Confortul mesianic sporeste. Totul e frigider. Alimentele se intalnesc, reci, par ca isi fac cand si cand semne in nemiscarea lor si noi ne bucuram. Dar un ardei nu poate fi morcov nu poate fi mar nu poate fi carne nu poate fi supa nu poate fi branza nu poate fi lapte nu poate fi vanata nu poate fi iepure nu poate fi pui nu poate fi iarba nu poate fi om nu poate fi apa nu poate fi suc nu poate fi portocala nu poate fi fasole nu poate fi mazare nu poate fi ou nu poate fi ardei nu poate fi haina nu poate fi gand nu poate fi carte nu poate fi pret nu poate fi copil nu poate fi iubire nu poate fi plus nu poate fi minus nu poate fi frumos nu poate fi  moral nu poate fi dispret nu poate fi absurd nu poate fi pericol nu poate fi zenit nu poate fi menit nu poate fi gasit nu poate fi vanat nu poate fi lasat nu poate fi presat nu poate fi vexat nu poate fi afirmativ nu poate fi cicalitor nu poate fi agatator nu poate fi artistic nu poate fi scabros nu poate fi eliptic nu poate fi metaforic nu poate fi argou nu poate fi metrou nu poate fi dreptate nu poate fi aparte nu poate fi obosit nu poate fi scris nu poate fi de mine nu poate fi de tine nu poate fi noi nu poate fi nimic nu poate fi pentru ca nu poate fi altul nu poate fi nu poate fi nu poate fi nu poate fi