DE CE SUNTEM PROSTI?

Iulie 4, 2011

Asta e intrebarea care prinde viata in scandalul din jurul BAC-ului 2011. Se cauta vinovati pentru esec. Elevi, parinti, profesori, cu mic, cu mare, cu rol social sau anti-social sunt indignati. De ce avem dintr-o data probleme acolo pana unde anul trecut nu erau deloc? De ce suntem prosti?

 

In valtoarea evenimentelor, oamenii, recunoscuti pentru faptul ca pricep greu si uita repede, nu mai spun ca BAC-ul verifica 12 ani de scoala. Sau macar 4 ani de liceu. Si e vinovat ministrul, indiferent cum l-ar chema. Sau profesorul clasei. Sau meditatorul. Sau copilul care nu a invatat. Sau parintii care nu stiu sa-i creasca. In nici un caz nu ultimii 12 ani.

Toata lumea e vinovata. Toti suntem prosti. Fiecare in felul nostru. Care toti? SOCIETATEA CIVILA. Pentru ca avem legi proaste. Si pentru ca le acceptam.

S-o luam cu inceputul:

guvernul ne obliga la cretinitatea numita finantare per capita. (cu aroma de C.A.P.)

apoi ne obliga la a forma clase cu 30 de elevi (cu arome ce se intrepatrund: Auschwitz si Burkina Fasso)

profesorii accepta ipocrizia si o ajuta sa cresca. (note de trecere in loc de corigenta)

parintii sunt cretini (nu-si dau seama ce responsabilitati au; unii dintre ei nu au citit in viata lor o carte, nu stiu cum sa-si responsabilizeze copii)

parintii sunt si mai cretini (cred ca daca muncesc la dracu in praznic si-si vad copilul o data la saptamana sau de 2 ori pe an, e de ajuns, pentru ca banii adusi rezolva toate golurile psihice)

Nimeni nu are dreptate si nimeni nu greseste. Atat timp cat oamenii nu vor fi lasati sa isi faca treaba, rezultatele vor fi doar de 2 feluri: proaste sau cosmetizate. Si o sa indeplinim planul de productie la hectar, cincinalul in 4 ani sau cum vrem sa-i spunem… Deocamdata merge asa, bagam in continuare gunoiul sub pres. Pana ce ne-om impiedica de el (sub forma de medici, avocati, profesori, functionari publici, contabili, economisti, programatori si alte pozitii ale nomenclatorului) si va trebui sa suportam consecintele…

 

A murit Adrian Paunescu

Noiembrie 7, 2010

Aceasta este stirea, iar mai departe fiecare intelege ceea ce ii dicteaza constiinta. Discutiile interminabile, calificativele mirobolante si anecdotele inlacrimate nu il reprezinta pe cel care a fost, doar ne ofera noua impresia ca intelegem ceea ce se intampla, ca intelegem, in definitiv, moartea…

Adrian Paunescu nu a fost un geniu, asa cum sustine tavalugul circarilor zilei. A fost insa un poet peste care nu se va putea trece in istoria literaturii romane si poate peste 20 sau 30 de ani va aparea cu o poezie sau doua in manuale. Atat. Acestea nu vor fi, din pacate, poeziile catalogate drept geniale de catre jurnalistii de serviciu. Poezia militanta a lui Paunescu se va aseza undeva in umbra, sub un strat de praf. Inevitabil: arta judeca, timpul cerne, si apa sambetei cara in aval tot ceea ce nu poate fi numit nemuritor. Vor ramane insa poeziile pline, poeziile cu miez, poeziile ce sunt samanta de gand, si care nu vor fi apreciate nici peste 30 de ani la fel cum nu sunt nici acum. Oamenii care inteleg arta vor fi la fel de putini, in aceeasi izolare mediatica, sub acelasi embargou al realitatii. Si ca sa ne intelegem moartea de aici (aceia care o putem face), avem nevoie de dialog: de asta trebuie sa vorbim, chiar daca peste vreme si vremuri, de asta trebuie sa murim acolo, in basme!

O iubesc pe Alba-ca-Zapada

de Adrian Paunescu

Mi se-nlacrimeaza rece spada
Cand ajung in fata ei si-o vad,
O iubesc pe Alba-ca-Zapada
Si albastrul ochilor prapad.

Uneori ea spune si cuvinte
Cum ar fi ca frigul e frumos,
Dar imbratisarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.

Legea ei e departarea noastra,
Ca sa fie, nu o vom avea.
Fulgera o lacrima albastra
Si ma tem ca se topeste ea.

Imi pastrez in drob de gheata spada
Nici n-astept sa se mai faca zi,
Si pornesc spre Alba-ca-Zapada
S-o ating, dar fara-a o topi.

Si mi-e frig, dar mult mai drag imi este
Si inghet pazind-o vinovat,
Si ma tem ca va fugi-n poveste
Si-o sa moara la vreun dezghetat.

Turture inmiresmat mi-e spada,
Sa despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Alba-ca-Zapada
Si-am sa mor in basm de dragul ei.

Ne-am nascut obositi…

August 28, 2010

…si traim pentru a ne odihni!
http://pandoras.realitatea.net/life/munca-sau-despre-cum-se-educa-un-copil-12929.html

Nu pot imbunatati articolul de mai sus…

Recipiente informate, sensibilitati cauterizate

August 26, 2010

http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/87672/Studiu-Cum-se-comporta-pe-Internet-trei-generatii-de-romani.html

Cred ca exista totusi un punct nevralgic care apartine tuturor celor 3 generatii: nepasarea la ceea ce se intampla in jur. O invatam unii de la altii…

De ce invatamantul romanesc nu invata?

August 26, 2010

Rezultatele slabe, foarte slabe si extraordinar de slabe ale profesorilor pleoscaie pe ecranele noastre din cand in cand, pe vreme de canicula, intre tragedii suculente si nunti-divorturi-avorturi mondene… Urmeaza dezbateri flambate si cercul se inchide inapoi la politica sau, mai bine zis, politicieni (Nota bene!, nu este acelasi lucru). Vinovatia este improscata in toate directiile, adica pe (turbo)sistem, ca sa ne facem intelesi de melomanii locurilor.

Gradele didactice, spre exemplu,  nu sunt atat de mediatizate precum titularizarea, neavand acoperire nationala (sic!), cine stie? N-o sa va tin in suspans: si aici, rezultatele se incadreaza in cele 3 (trei) categorii de mai sus. Este de multe ori condamnat si personajul colectiv numit profesorime (pentru cei nu stiu limba romana sau au facut scoala in secolul al XIX-lea: dascalii). Nimeni nu acuza insa universitatile (si nu, nu ma refer la Spiru Haret & co.), ci la marile centre de examene. Profesorul nepregatit, nemotivat si obscen de mediocru in multe situatii este damnat sa repete si sa retina materie de facultate, noutati din cercetare (sic!), termeni alambicati ce descriu concepte simple si definitii care se bat cap in cap si trebuie, asadar, redate identic, pentru a le pastra identitatea (ceea ce nu este un paradox, ci doar pura vanitate a cadrelor universitare).

„Si care e problema?” va spune pe buna dreptate cineva. „Sa invete daca vor sa munceasca atat de putin, pe un salariu care, desi diminuat cu 25%, este totusi mai mare decat al Presedintelui Romaniei, raportat la volumul de munca si numarul de ore vizibile?” Problema este urmatoarea, mirobolanta efigie a interlocutorului socratian: examenele astea nu verifica ceea ce profesorul preda la clasa. „CUUUUM?” Exact. Se verifica doar materie la nivel de facultate si cunostinte teoretice de pedagogie, metodica etc., dupa o pseudo-inspectie (periaj-frectie) la clasa. Iar gradatul se va intoarce la clasa sa le explice de ce cuvantul ala se scrie cu cratima, la ce folosim procentele, unde se afla Romania pe harta sau de ce bate inima…

Suferim de mania supracalificarii, care duce in mod necesar la suficienta si, deci, impostura. Spanul castiga in fata lui Harap-Alb. Suntem departe de lumea basmelor, dar sa recunoastem ca e fabulos. De ce invatamantul romanesc nu invata? Poate Fat-Frumos s-a gandit ca i-ar sta mai bine in rolul zmeului…

Lipsa de maniere – din 7!

August 18, 2010

Mi-e dor din cand in cand de un rebus politic bine facut:

Orizontal:

1. Ministru al transporturilor din cabinetul Boc, care, desi merge mai mult cu elicopterul, nu se poate abtine de la a da in gropi.

2. Ministru al Economiei de succes din actualul guvern, lucru usor de verificat dupa economiile reusite.

3. Ministru al Sanatatii (altora) din cabinetul Boc, recent demisionar inglorios, care mai nou s-a razgandit…

4. Ministru al Muncii intr-o tara in care somerii primesc mai multi bani decat cei care si-au pastrat posturile.

5. Singurul ministru din guvern care ar trebui totusi sa fie educat, conform fisei postului.

6. Ministru plin de cultura din cabinetul Boc, mai putin cultura romana.

7. Ministru al turismului din cabinetul Boc, a carui verticalitate e cel mai bine demonstrata la orizontala.

Vertical A-B:

Lipsa de maniere cretiniza(n)ta!


Memoria si golurile ei

Iulie 26, 2010

De multe ori, nostalgia se cladeste pe uitare: uitarea libertatilor ingradite, uitarea incalcarii drepturilor omului, uitarea inexistentei dreptului la proprietate… Idealismul are un fundament similar, doar ca e mai mult o uitare a prezentului: uitarea disfunctiilor institutionale, uitarea conceptului de proprietate folosit  in defavoarea binelui public, uitarea manipularii zilnice care inca mai vaneaza vrajitoare ale trecutului…

Despre acestea toate si altele vreo cateva, in urmatorul articol fabulos:

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/pe-vremea-lui-ceausescu-era-mai-bine-cum-facem-sa-fie-mai-rau-despre-brucan-iluzia-capitalismului-si-talhari-49200.html

Malavoglia

Iulie 14, 2010

Cand se gandesc la bune maniere, majoritatea oamenilor au probabil in minte imaginea unui om care saluta corect, stie sa folosesca tacamurile la masa si spune „te rog” si „multumesc” in orice circumstanta… Si poate ca multi s-ar multumi numai cu conturul acestei imagini si ar fi gata sa treaca cu vederea eventualele turbulente de eticheta (oricum perioada interbelica a trecut de mult). Ceea ce nu se ia in considerare este insa faptul ca cineva nu trebuie sa cunoasca codul bunelor maniere pentru a se face placut in viata de zi cu zi: este, in schimb, nevoie de bunavointa…

Spre exemplu, bunavointa de a traversa strada drept pentru a nu taia calea si opri in mijlogul trecerii de pietoni inca 5 persoane, care spre deosebire de tine, au avut prevederea de a astepta schimbarea culorii semaforului in partea stanga sau in partea dreapta, dupa unde dorea fiecare sa mearga, tocmai pentru a nu-i incurca pe altii schimband directia…

Usi

Iunie 15, 2010

De fiecare data cand mi-am imaginat viata in absurda-i totalitate concret-imaginara, eu unul am vazut-o ca un labirint in care nu poti merge decat inainte, unde ai de ales, la rastimpuri, cate o usa, care se inchide brusc in spatele tau odata ce ai folosit-o si care te obliga sa-ti continui drumul catre usile urmatoare care, in cele mai multe cazuri, nu te vor lasa sa revii pe drumul initial, avand astfel toate sansele fie sa te ratacesti, fie sa regreti alegerea facuta, exceptie facand doar cazurile in care ni se ofera privilegiul divin al uitarii ce ne-ar ajuta sa pasim prin fiecare usa fara povara faptelor si cunostintelor anterioare, asemenea unei tablite de ardezie de-o seama cu veacul, dar curata ca intaia data cand a fost folosita, ceea ce l-ar transforma poate si pe om intr-un element mai apropiat de natura obiectiva a drumului sau a labirintului sau oricum altfel am numi viata, care, in acest mod, ar fi, dupa toate aparentele, mai simpla, mai linistita, mai lipsita de conflictele ce condimenteaza fiecare alegere, mai lipsita de senzatiile efemere de placere sau durere, desi vai! atat de reale atunci cand le traim, mai lipsita de dorinta de a avea, de a face sau de a crea si mai ales lipsita de tragedia neputintei realizarii acestei intregi enumerari, si poate ca as fi eu insumi eponimul acestei forme de ataraxie daca nu m-as lasa invins de gandul utopic, din pacate, ca singuratatea nu este decat o inventie matematica necesara nasterii operatiilor complexe, o inventie filosofica pentru a compacta conditia umana, o inventie poetica pentru a desemna si izola lirismul individual, si ca, de fapt, avem oricand si oriunde o familie care ne accepta, ne intelege si ne asteapta sa revenim din ratacirile pelerinajului nostru in care am pasit prin zeci si zeci de usi ale noastre si ale atator altora de dinaintea noastra, pe ale caror urme incercam sa mergem in speranta ca vom ajunge ceva mai departe decat ei in labirint si ca-i vom vedea si pe altii care urmeaza un drum similar, cu toate ca, in ciuda stradaniilor noastre si a nenumarate experimente esuate in aceasta privinta, nu ar trebui sa ramanem decat cu lucrul care rezoneaza cel mai puternic cu sufletul uman: sunetul usilor trantite…

Scandalul Vergu

Iunie 5, 2010

Am spicuit cate ceva din ce s-a intamplat cu Vergu si Ministretul Educatiei ieri, tot zapand printre emisiunile de stiri… Ar trebui sa fiu indignat, dar constat cu mirare ca nu sunt: a devenit aproape obisnuita sa auzim asemenea acuzatii de coruptie. Conteaza prea putin adevarul, se face valva in primele 5 minute si uitam repede ca sa facem loc pentru urmatoarea sarja de acuzatii si reprezentatie de circ.

Cu asta se ocupa, deci, presa. Intr-un fel, nu e vina lor: lipsa reformei scolare afecteaza toate domeniile. Culmea (dar nu si inexplicabil) e ca tocmai asta nu se observa. Pe scurt, nu ma intereseaza scandalul; cel putin, nu asta. In saptamana care a trecut, a avut loc proba C de evaluare a competentelor lingvistice. Scandalul ce ar fi putut iesi de aici a trecut neobservat  pentru toti cei care nu lucreaza in sistem, si chiar si pentru unii inconstienti din interiorul lui. Nu mai suntem in stare sa observam nimic, ce sa mai vorbim de „evaluare”…

Profesorii s-au lasat iar calcati in picioare si au mers la asistenta si la corectura, in ciuda grevei anuntate. Au mers unii de frica sa nu-i dea afara directorul, altii de frica ca nu vor avea cu ce sa-si plateasca ratele la banci, altii pentru ca ei tin cu guvernul si nu fac greva, altii pentru ca vor iesi la pensie si nu-i mai intereseaza, iar altii pur si simplu pentru ca le-a fost imposibil sa ramana singuri pe baricade. Si, cu toate astea,  cred, idealist cum sunt, ca toti profii au mers pentru elevi. Dar conteaza prea putin ce fac oamenii, daca autoritatea centrala trateaza lucrurile tot de la inaltimea aerului rarefiat al Olimpului. Organizarea a lasat mult de dorit, ca intotdeauna, metodologia nu fost finalizata pana in ultima clipa, in dulcele stil clasic, si tot n-ar fi fost nimic daca nu ar fi trebuit sa i se aduca modificari mai apoi; subiectele au avut greseli, pe care au fost in stare sa le observe pana si elevii, iar activitatea din scoli a fost perturbata total, cel putin in prima zi, cand a fost nevoie de 12 clase pentru a se tine proba scrisa. Intr-un fel, se explica actiunile profesorilor, nici nu a mai fost nevoie de greva. Ministerul se descurca foarte bine si singur cand e vorba de a da cu stangul in dreptul.

O greva organizata n-ar fi iesit asa de bine.